Oportunitatea acestui program masteral derivă din faptul că, ȋn actualul context economico – social, intern și internațional, un rol tot mai important se atribuie antreprenoriatului și sectorului IMM-urilor, ca pârghii de dezvoltare a economiilor naționale. Dovadă ȋn acest sens, stau programele naționale și politicile Uniunii Europene pentru susṭinerea antreprenoriatului ṣi IMM-urilor.
Din această perspectivă, misiunea programului constă în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor în domeniul antreprenoriatului şi administrării şi dezvoltării afacerilor.
Obiectivul general al programului îl constituie formarea de specialişti capabili să creeze şi să conducă o afacere proprie sau să opteze pentru o carieră managerială în organizaţii private sau publice, în orice domeniu al economiei de piaţă, din ţară sau din străinătate, conform standardelor Uniunii Europene.
În scopul îndeplinirii misiunii propuse, programul masteral „Antreprenoriat şi administrarea afacerilor”, își propune următoarele obiective specifice:
– dezvoltarea competenţelor privind iniţierea, planificarea şi administrarea activităţilor antreprenoriale;
– însuşirea modului de cercetare, documentare şi raportare în domeniul afacerilor;
– dobândirea competenţelor privind elaborarea, implementarea şi controlul strategiei de afaceri;
– însuşirea şi aprofundarea instrumentelor şi tehnicilor specifice domeniului administrării afacerilor şi dezvoltarea abilităţilor de utilizare a acestora în practică;
– dezvoltarea abilităţilor de comunicare cu toţi cei implicaţi în desfăşurarea activităţii unei întreprinderi;
– dezvoltarea capacităţii de a lua decizii manageriale în condiţii de risc, găsirea de soluţii creative pentru atenuarea conflictelor care apar în mediul organizaţional intern şi extern;
– dezvoltarea de abilități în domeniul tehnologiei informației pentru specialiștii din domeniul afacerilor, astfel încât prestațiile acestora în cadrul entităților economice să corespundă exigenţelor la nivel internaţional.
În vederea atingerii obiectivelor şi misiunii programului de studii de masterat „Antreprenoriat şi administrarea afacerilor”, structura planului de învăţământ realizează o îmbinare a cunoştinţelor de antreprenoriat şi dezvoltarea afacerilor, comportament organizaţional şi al afacerilor, dreptul afacerilor, strategii de marketing, finanţarea afacerilor, managementul proiectelor pentru dezvoltarea afacerilor, managementul riscurilor financiare, sisteme informatice pentru afaceri, strategii de optimizare fiscală a afacerii, raportare şi analiză financiară, prognoză în afaceri, corelate cu cerinţele actuale ale economiei mondiale.
Programul de studii prevede, pe lângă activităţile individuale de cercetare, antrenarea şi atragerea masteranzilor în activitatea de cercetare ştiinţifică desfăşurată în cadrul Centrului de cercetare al facultăţii, prin participări la mese rotunde şi sesiuni ştiinţifice, naţionale şi internaţionale, organizate de Universitatea “Nicolae Titulescu din București” ȋn colaborare cu alte instituţii din mediul academic şi de afaceri.Întrebări frecvente
Care este titlul obţinut la absolvire?
Master în domeniul Administrarea Afacerilor.
Cui se adresează programul de studii masterale „Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor”?
Cursurile acestui program de master se adresează persoanelor care doresc să creeze şi să conducă o afacere proprie sau să opteze pentru o carieră managerială în organizaţii private sau publice, în orice domeniu de activitate.
Care este durata studiilor şi numărul creditelor?
Durata studiilor este de 2 ani şi sunt 120 de credite transferabile.
Care sunt funcţiile sau profesiile pe care absolvenţii programului de studii masterale „Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor” le pot ocupa?
Absolvenţii programului „Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor” vor putea să exercite profesiile de director societate comercială, director economic, director incubator tehnologic de afaceri, manager general, antreprenor in economia socială, manager de ȋntreprindere socială, manager de inovare, consilier/expert/inspector/referent/economist ȋn management, conducător de firmă mică, specilist ȋn planificarea controlul și raportarea performanței economice, administrator societate comercială, etc.
Ofertă educaţională
50 de locuri
4 semestre
120 credite