Adeverinţele de absolvire se vor elibera începând cu data de 8.07.2022, între orele 9.00 – 16.00. Acestea pot fi ridicate …
Eliberare diplome de licenţă/master
În atenția absolvenților Promoția iulie 2021 Începând cu data de 11 iulie 2022 absolvenții care au susținut examenul de finalizare …
Susţinere publică teză de Doctorat 12 iulie 2022
În data de 12 iulie 2022, ora 10.00, Sala Senatului, va avea loc susţinerea publică, în vederea obţinerii titlului ştiinţific …
Susţinere publică teză de Doctorat 02 iulie 2022
În data de 02 iulie 2022, ora 10.30, Sala Senatului, va avea loc susţinerea publică, în vederea obţinerii titlului ştiinţific …
INVITAȚIE LA CONFERINȚĂ
Stimate colege, stimați colegi, dragi prieteni ai proprietății intelectuale, La data de 13 aprilie 1862 a fost adoptată și promulgată …
Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti se alătură campaniei „Anuarul universităților de top din România”, inițiată de eJobs și JobRadar24.
Bucureşti, 06 mai 2022: „Anuarul universităților de top din România” este o campanie marca eJobs și JobRadar24 ce are ca …
Concurs de eseuri având tema “Protejarea conținutului postat în online din perspectiva Dreptului Proprietății Intelectuale”
Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, Popovici Nițu Stoica & Asociații lansează o provocare tuturor studenților Facultăților de Drept. …
Comunicat privind reluarea activităţii didactice cu prezenţa fizică
ÎN ATENȚIA CADRELOR DIDACTICE ȘI A STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREȘTI Update: Senatul universitar întrunit la data de 15.03.2022 …
Personalitate și Carieră
Dragi studenţi, vă reamintim că miercuri, 23 februarie, ora 16,00 are loc Workshop-ul: ,,Personalitate și Carieră” Trainer : Cosmin Arjan …
Învață de la un antreprenor de succes!
Nivelul redus de alfabetizare financiară din România reprezintă unul dintre motivele pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și-a asumat …