Conferința Națională de Drept Execuțional Penal
În cadrul reunirii cercetărilor din diferitele ramuri ale științelor juridice, anul acesta avem satisfacția organizării unei prime Conferințe de Drept Execuțional Penal din țara noastră, găzduită cu generozitate de Universitatea Nicolae Titulescu din București.
După anii comunismului în care în materia executării pedepselor și altor sancțiuni penale totul era clasificat ca secret de serviciu sau secret de stat, informații despre modalitățile concrete de punere în executare a hotărârilor instanțelor de judecată nu puteau fi puse la dispoziția publicului, chiar și cei ce se liberau din locurile de deținere fiind obligați să nu disemineze niciun fel de informații din lumea de după gratii.
A fost o adevărată perioadă de deschidere spre societate a sistemului penitenciar după 1989.
După trecerea sistemului penitenciar la Ministerul Justiției s-a realizat un proiect de Reformă penitenciară inițiat de Guvernul Român, s-au elaborat 100 de ordine ala ministrului Justiției și 74 de ordine ale directorului general al Direcției Generale a penitenciarelor în scopul intrării în legalitate a sistemului, umanizării regimului execuțional, asigurarea drepturilor personalului și perfecționarea acestuia, ameliorarea constructivă și construcția unor noi așezăminte, depolitizarea și introducerea culturii și moralei creștine în educația condamnaților și minorilor, realizarea bibliotecilor, cluburilor, terenurilor de sport și plimbare, organizarea învoirilor în familie, și a vizitelor fără separație între condamnat și familie, organizarea unui sistem de vizite intime, introducerea în activitatea de resocializare a membrilor comunității, a voluntarilor, a O.N.G.-urilor cu scop caritabil și de susținere post-penală, asigurarea echipării civile, prezentarea promptă la spitale a celor bolnavi, asigurarea prezenței în fața organelor judiciare, a transferurilor în interesul condamnatului, a familiei sau a instanțelor de judecată.
S-a constituit un colectiv de lucru pentru noua lege de execuarea a sancțiunilor penale, care după mai multe ezitări, încercări și chiar eșecuri s-a realizat într-o formă acceptabilă după 13 ani de la evenimentele din 1989. Drumul ireversibil al democratizării României a fost receptat și în mediul universitar, pentru prima oară la Universitatea Nicolae Titulescu din București, sub conducerea meritorie a Domnului Profesor Universitar Doctor Ion Neagu.
Participarea a peste 120 de audienți la Conferință, prezentarea unor studii și comunicări științifice de către reputați cercetători, magistrați, cadre didactice, doctoranzi, cadre de conducere din Administrația Națională a Penitenciarelor a fost un succes dorit din partea organizatorilor. Dorința majorității participanților a fost aceea de a avea acces la lucrările prezentate, astfel lucrările fiind publicate pe site-ul propriu cu acces liber la conținutul lucrărilor, autorii dându-și acceptul în acest sens.
Pentru că orice activitate de acest fel produce un efect ulterior, apreciem că este posibil ca această Conferință Națională să aibă loc anual, să se desfășoare pe mai multe secțiuni, între care să enumerăm doar câteva: Perfecționarea legislației execuțional penale, Asigurarea drepturilor civile pentru persoanele condamnate, Evoluția perfecționării personalului așezămintelor de deținere, Evoluția cadrelor de conducere din sistemul penitenciar, Regimurile aplicabile, Drepturile deținuților, Resocializarea acestora după liberare, Comunicarea cu societatea în cadrul noilor așezăminte de deținere numite Institute de Resocializare Este evident că ne dorim schimbarea radicală a instituției deținerii în viitorul apropiat, rolul fiind acela de resocializare.
Profesor Univ. Dr. Ioan CHIȘ
Inițiativa organizării unei astfel de conferințe aparține cadrelor didactice din Departamentul de Științe penale a Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu ca urmare a numeroaselor lucrări cu conținut de noutate din domeniul Dreptului execuțional penal.
Lucrările pregătitoare s-au derulat sub conducerea Consiliului de Administrație a Universității Nicolae Titulescu din București, și anume a Domnului Profesor Univ. Dr. Ion Neagu care a sprijinit din 1997 înființarea studiilor de licență, masterate, a școlii doctorale în domeniile drept procesual penal, drept penal, drept execuțional penal, implicându-se cu deosebită atenție asupra calității desfășurării cursurilor și a evenimentelor științifice.
În cei aproximativ 30 de ani de când în Universitatea Nicolae Titulescu din București se derulează studii specializate la toate nivelurile universitare în domeniul dreptului execuțional penal, absolvenții au putut să se familiarizeze cu tot ce ține de punerea în executare a sancțiunilor penale, a măsurilor educative pentru minori, a pedepselor neprivative de libertate sau cu privare de libertate, a procedurilor pe timpul executării, a programelor de resocializare, a îndeplinirii măsurilor și obligațiilor în termenele de supraveghere și în sistemul de probațiune instituit pentru sprijinul persoanelor sancționate pentru a se putea reintegra social.
S-au desfășurat în 30 de ani mai multe Conferințe cu conținut aplicativ, științific, profesional direcționate spre executarea pedepselor, colocvii și alte asemenea manifestări, ce au dezbătut diverse aspecte privind pedeapsele și condamnații.
În cei peste 15 ani de studii doctorale, s-au elaborat numeroase lucrări ce au fost publicate, absolvenții doctoratelor în drept execuțional penal evidențiind progresele realizate în domeniu, dar și posibilitățile deosebite de evoluție, și îmbunătățire a legislației specifice cu zeci de propuneri de lege ferenda, dar și pentru proiectarea unor modele noi de așezăminte de deținere și educare, a îmbunătățirii administrației, a asigurării sănătății fizice și morale a deținuților, a instruirii și recuperării școlare, a orientării spre viața fără infracțiune a celor care au trecut prin camerele de detenție.
Așadar, un pas important l-a consacrat organizarea acestei conferințe prin care s-a încercat inițierea unei acțiuni de conștientizare a opiniei publice cu ceea ce este posibil să realizăm pe linia resocializării, astfel să diminuăm impactul sancțiunilor penale și a locurilor de deținere asupra a peste 100.000 de cetățeni condamnați și familiile lor într-o perioadă de mai puțin de 10 ani.
Acesta este scopul Conferinței Naționale de Drept Execuțional Penal, și anume să arătăm societății că se poate conviețui într-o societate modernă lipsită de criminalitate sau cu un indice cât mai scăzut de la o etapă la alta și să protejăm viitoarele victime de efectul devastator asupra vieților lor a actelor criminogene, indiferent de la ce nivel se produc.
-Pentru a fi și publicate, studiile trebuie redactate exclusiv în limba română.
-Mărimea recomandată este între 3000 de cuvinte şi 12000 de cuvinte.
-Studiile trebuie scrise clar, concis și să nu conțină formulări ambigue.
-Fiecare lucrare destinată publicării va fi evaluată preliminar de către membrii comitetului științific al CNEP, iar în situația în care se vor impune modificări/adăugiri de formă/fond autorii vor fi încunoștințați pentru a remedia cele necesare, urmând ca ulterior materialul să fie retransmis cu respectarea termenului limită din 20.04.2024.
–Fiecare autor răspunde personal privind conținutul de idei și modalitatea de preluare a textelor din alte lucrări de specialitate, inclusiv personale (teze de doctorat, alte studii) asumându-și pe deplin întregul conținut sub toate aspectele legale ce derivă din publicarea unei lucrări științifice.
STRUCTURA LUCRĂRII
TITLUL LUCRĂRII
PRENUMELE SI NUMELE AUTORULUI/AUTORILOR (în cadrul notei de subsol se va insera gradul didactic, titlul ştiințific şi afilierea autorului; de asemenea, între paranteze, va fi indicate adresa de corespondență electronică)
ABSTRACT Abstractul va conține minimum 200 de cuvinte – maxim 300 de cuvinte (în limba engleză). În abstract autorul trebuie să menționeze clar care este scopul concret al lucrării.
CUVINTE-CHEIE Vor fi inserate 5 cuvinte-cheie ori expresii care definesc obiectul cercetării (în limba engleză).
INTRODUCERE Introducerea trebuie să fie dimensionată pe cel mult o pagină, dar nu mai puțin de o jumătate de pagină. Prin introducere, autorul va răspunde următoarelor 4 întrebări:
1) care este domeniul acoperit de tematica studiului;
2) care este importanța studiului propus şi ce obiective sunt vizate;
3) care este modalitatea prin care autorul va răspunde la obiectivele asumate;
4) care este stadiul cunoaşterii în material abordată, cu referire la contribuțiile deja existente în literatura de specialitate.
Introducerea în studiu trebuie să fie clar redactată. Orice confuzie care ar putea plana asupra celor 4 întrebări poate fi aptă să determine respingerea cercetării.
CONTINUTUL PROPRIU-ZIS În cadrul acestei secțiuni a studiului propus autorul va prezenta şi va susține argumentat rezultatele cercetării întreprinse.
Poate fi posibilă orice structură care, în opinia autorului, poate susține lucrarea.
CONCLUZII În cadrul acestei secțiuni, autorul va acoperi următoarele probleme:
1) prezentarea principalelor direcții abordate în articol şi a rezultatelor obținute;
2) prezentarea impactului preconizat al acestor rezultate;
3) sugestii pentru viitoare activități de cercetare în domeniul supus analizei.
REFERINTE BIBLIOGRAFICE Referințele bibliografice vor fi redactate în conformitate cu template-ul pe care îl vom comunica ulterior înscrierii.
Referintele bibliografice sunt obligatorii.
În cuprinsul lucrării vor fi utilizate notele de subsol.