Despre noi
Facultatea de Drept continuă tradiţiile şcolii româneşti de studii juridice oferind un profil de pregătire complex, cu deschidere spre relaţii internaţionale.
Planurile de învăţământ cuprind atât discipline fundamentale de drept, cât şi disciplinele complementare, de profil economic şi social. De asemenea, studenţii au posibilitatea să studieze anumite discipline opţionale sau facultative.
Facultatea dispune de un corp didactic de elită, cu vastă experienţă didactică şi ştiinţifică. Cadrele didactice ale facultăţii sunt capabile să insufle studenţilor ştiinţa de desfăşura activităţi juridice, de a înţelege mediul juridic în care acţionează, de a sintetiza trăsăturile specifice ale acestuia şi de a le folosi pentru aprofundarea cunoaşterii legilor sau a jurisprudenţei.
Facultatea şi-a propus şi a reuşit să statornicească între cadrele didactice, pe de o parte şi între studenţi, pe de altă parte, o benefică emulaţie ştiinţifică şi un spirit universitar elevat, caracterizate de:
– stimularea cunoaşterii vieţii juridice reale, a legilor, a practicii judiciare şi a domeniilor conexe dreptului;
– stimularea procesului de învăţare continuă şi de cultivare a spiritului ce îndeamnă la cercetare;
– toleranţă rezonabilă în confruntările spirituale, faţă de confesiunile religioase şi convingerile politice;
– instituţionalizarea unor dezbateri ştiinţifice pe teme juridice şi interdisciplinare (sesiunile anuale de comunicări ştiinţifice ale universităţii);
– stimularea cercetării ştiinţifice;
– cultivarea solidarităţii studenţeşti, profesionale, sociale etc. Pentru crearea şi dezvoltarea unui mediu universitar de excepţie, conducerea facultăţii a conceput reguli generale de conduită universitară, care au fost aplicate cu consecvenţă şi care au fost acceptate atât de studenţi, cât şi cadrele didactice. Printre acestea menţionăm:
– selectarea cadrelor didactice în raport de criteriile onestităţii, pregătirii profesionale, probităţii ştiinţifice, neimplicării în evenimente, acţiuni, luări de poziţie, în care să se profereze idei şi orientări nedemocratice, incompatibile cu standardele moderne ale condiţiei umane;
– neadmiterea manifestării politice a cadrelor didactice sau a studenţilor în cadrul universităţii; – constituirea unor organe sau organisme care să apere şi promoveze onoarea şi disciplina în cadrul facultăţii şi care să se ocupe de abaterile de la normele vieţii universitare;
– organizarea unor cercuri ştiinţifice.
Absolvenţii Facultăţii de Drept vor putea profesa ca: – magistraţi – avocaţi; – practicieni în insolvenţă; – notari; – consultanţi legali; – diplomaţi; – arbitri, mediatori şi conciliatori; – executori judecătoreşti; – funcţionari publici în administraţia publică; – experţi în domeniul juridic; – cercetători ştiinţifici sau cadre didactice în învăţământul superior etc.